Cel puțin 880 persoane au fost traficate în și din România în 2015. Nu o spunem noi, o spune analiza Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane în România.
Iată mai jos, statisticile ilustrate de eliberare Design.
Tiparele infracționale și profilul socio-demografic rămân neschimbate față de anii anteriori :
- pondere crescută a victimelor de gen feminin ;
- cele mai multe victime exploatate sexual ;
- destinație principală – traficul intern ;
- cea mai vulnerabilă categoria de vârstă la trafic – 18-40 de ani.
Cele mai multe victime au fost exploatate sexual, inclusiv prin obligarea la reprezentări pornografice. În cifre absolute, numărul victimelor exploatate sexual este cu numai 23 mai mare.
În acest an, crește numărul victimelor de gen masculin, în special minori, exploatați sexual. În același timp, noi forme de exploatare în rândul victimelor iau contur din ce în ce mai mult (exploatarea identității, căsătoria forțată și exploatare asociată acesteia, exploatare pentru beneficii sociale).
Anul 2015 nu aduce o schimbare în perspectiva relaționării sociale a victimelor cu recrutorii/traficanții. Și în acest an victimele sunt ofertate cu locuri de muncă de către persoane din cercul de prieteni/cunoștințe, transferând astfel încrederea și siguranța în oferta primită.