Gheorghe Gheorghe, zis Gigi, administratorul azilului de bătrâni Sfântul Vasile din Afumaţi, care a fost ridicat de anchetatori în cursul zilei de marţi, fiind acuzat că ar fi coordonat o grupare de traficanţi de persoane, este suspectat şi de evaziune fiscală.
Gheorghe Gheorghe este bănuit că nu a trecut toţi bătrânii aflaţi în îngrijire în actele azilului, pentru a evita în acest mod să înregistreze în contabilitate banii primiţi de rudele celor cazaţi, transmite Mediafax. Prin urmare, poliţiştii şi procurorii DIICOT au ridicat de la sediul azilului documente contabile şi urmează ca, în urma cercetărilor, să se stabilească dacă Gheorghe a păgubit statul şi ce prejudiciu a provocat.
Conform anchetatorilor, administratorul căminului de bătrâni angaja fete tinere, provenite din familii sărace, pe care le caza la cămin. Acolo, fetele erau ţinute sub observaţie, atât de Gheorghe cât şi de apropiaţii acestuia, care le terorizau atât fizic cât şi psihic. Mai mult, acestea primeau sume foarte mici de bani, în condiţiile în care administratorul le explica faptul că „le-a scăzut din salariu banii pentru cazare şi masă”, au precizat sursele citate. După ce erau convinse să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi membri ai grupării, tinerele erau trimise în Austria, unde erau obligate să se prostitueze.
Acestea trebuiau să-şi racoleze clienţii atât de pe stradă, cât şi în cluburi. Alături de Gheorghe Gheorghe, au fost ridicaţi şi duşi la audieri Nicolae Gălăţeanu, Marian Caracior, Vasile Ilie, Nicolae Marin, Gheorghe Stoica, Ştefan Gheorghe, Valentin Gheorghe, Angi Frâncu, Sorin Haramiţă, Marius Răducanu, George Ilie, Constantin Anghel, Nicolae Poenaru şi Mihai Puţaru.
Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut 18 percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi, la un azil şi la locuinţele unor persoane suspectate că au trimis mai multe tinere, printre care şi minore, în Austria, unde le-au obligat să se prostitueze, 15 persoane fiind duse la audieri.
sursa: adevarul.ro